millenium_properties_pretul_locuintelor_in_2018

 

Deşi România este încă amorţită după perioada sărbătorilor, pe piaţa imobiliară se anunţă noi scumpiri în 2018. Nu însă la fel de mari ca anul trecut, când preţul apartamentelor a crescut cu peste 10 procente. Este de aşteptat ca majorarea dobânzilor bancare şi creşterea monedei europene să mai taie din elanul celor care vor să se mute în casă nouă.
Pentru că există cerere, se construieşte mult, nu doar în Bucureşti, ci şi în restul ţării, însă specialiştii vorbesc despre preţuri mai mari.
”Ne aşteptam ca şi în 2018 această tendinţă să continue, luând în calcul prognozele de creştere economică, fiind de 7,5%. Cred că tendinţa de creştere o să se menţină şi în 2018, însă trebuie să luăm în calcul că şi costurile de finanţare cresc, în special spre sfârșitul anului trecut s-a văzut o creştere a ratei dobânzilor, precum şi o creştere a cursului de schimb”, explică Francesca Postolache, partener PWC.

Specialiştii lansează previziuni sumbre pentru piaţa imobiliară în 2018, pe care o compară încă de acum cu situaţia de criză de acum zece ani. Ratele la credite se vor majora odată cu creşterea cursului euro, ceea ce i-ar putea pe descuraja pe români să apeleze la împrumuturi bancare. Iar statul vrea să se retragă gradual din programul Prima Casă, care să se adreseze de la anul mai mult celor cu venituri mai mici.

Deşi în 2017 piaţa imobiliară s-a stabilizat iar anul acesta preţurile vor creste in medie cu 8%, estimeaza specialistii din domeniul imobiliar.
În 2018, se așteptă să fie livrate în piață proiecte de mare anvergură, atât în București, cât și în marile centre economice – Cluj, Timișoara, Iași și Brașov – astfel că 2018 poate depăși anul 2008 ca volume de unități noi locative. Bucureștiul rămâne cel mai interesant pol de dezvoltare ca volume în rezidențial și comercial, deși în ultimii 2 ani nu a avut cele mai mari creșteri procentuale la nivel național. sau chiar Alba Iulia.
În Capitală, zona Obor pare să fie în plin boom imobiliar. Acolo, mai mulţi investitori pregătesc terenurile pentru turnuri de apartamente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *